Ilie Bolojan: Vrem să transformăm Bihorul într-unul dintre cele mai curate judeţe din România

Consiliul Judeţean Bihor a lansat în dezbatere publică un regulament de întreţinere şi gospodărire a drumurilor publice din judeţ, care, după aprobare, va trebui pus în aplicare de toţi administratorii de drumuri – CJ Bihor, administraţii locale şi CNAIR.  Scopul este de-a transforma Bihorul într-unul dintre cele mai curate judeţe din România, spune preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

„Nu putem vorbi de turism, de atractivitate pentru investitori, dacă această minimă condiţie – curăţenia, nu este respectată”, a declarat Bolojan. Şeful CJ a precizat că pentru îndeplinirea acestui obiectiv se va acţiona în mai multe direcţii.

 Prima se referă la starea drumurilor şi a acostamentelor acestora. O a doua direcţie urmată este cea legată de terenurile agricole care au capăt la un drum public. Acestea, susţine Bolojan, vor trebui cultivate. De asemenea, se are în vedere curăţarea apelor din judeţ.

„Pe de altă parte, trebuie insistat ca sistemul de colectare a deşeurilor să devină operaţional, mai ales că „nu există niciun motiv ca operatorii care au câştigat licitaţiile şi primăriile care sunt partenere cu ADI Ecolect să nu pună în practică prevederile din contract”.

Regulamentul impune obligaţii pentru toţi administratorii acestor drumuri. Potrivit lui Bolojan, sunt prevăzute reguli pentru întreţinerea platformei drumului, şanţuri, întreţinerea semnalizatoarelor şi indicatoarelor, şi pentru asigurarea esteticii rutiere etc. Sunt prevăzute cel puţin trei cosiri pe an, în lunile mai, iunie şi iulie.

Regulamentul se va afla în dezbatere publică până la sfârşitul lunii decembrie, când va fi supus aprobării în ultima şedinţă din acest an a CJ Bihor

Alte știri