Imagini de poveste într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, unde o cameră de monitorizare a faunei a surprins o căprioară grijulie cu cei doi iezi ai săi , iar filmarea a fost publicată pe pagina de Facebook a Parcului Natural Apuseni.
Căprioarele au unul până la trei iezi, iar aceștia sunt complet neajutoraţi în primele câteva zile. Ei depind în totalitate de mama lor în primele săptămâni de viață, când stau ascunși, dar apoi de dezvoltă rapid, dublându-și greutatea după câteva săptămâni.
Căprioara este un mamifer din familia Cervidae cu o lungime în jur de un metru și o înălțime de până la 80 de centimetri. Are picioare lungi și subțiri, gâtul ușor alungit, iar culoarea blănii variază în funcție de anotimp. Se hrănește cu muguri, ghindă, jir și rugi de mure.
Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva , are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj , Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.
Zona Munților Apuseni, în care se află Parcul Natural Apuseni, a fost inclusă de presitigiosul post de televiziune CNN în topul celor mai frumoase locuri din Europa, iar Comisia Europeană a acordat Parcului Natural Apuseni în 2009 titlul ”Destinație Europeană de Excelență” în cadrul proiectului EDEN.
Credit: Ghiță Floca, Parcul Natural Apuseni