Patru cetățeni afgani (o femeie și trei bărbați) au incercat să treacă noaptea trecuta ilegal frontiera româno-ungară, cu intenția de a ajunge în Spațiul Schengen. Afganii erau intr-un autoturism înmatriculat în Maramureș care circula în regim taxi. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției de frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că sunt cetățeni afgani, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, care au intrat legal în România în baza unor vize turistice, în data de 20.04. Ei au declarat că intenționau să meargă în Germania.
Polițiștii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat,