IMM România: Majorarea capitalului social la 8.000 lei, un obstacol pentru start-up-uri și antreprenori

IMM România critică Pachetul 2 al reformei fiscale, care prevede creșterea capitalului social minim pentru SRL-uri de la 1 leu la 8.000 de lei. Organizația avertizează că măsura ar restrânge accesul la afaceri doar celor cu resurse financiare, afectând în special start-up-urile și microîntreprinderile, și ar genera blocaje birocratice la Registrul Comerțului.

Datele ONRC arată deja o scădere a înmatriculărilor: 124.898 în 2024, față de 146.297 în 2023, iar în primele patru luni din 2025 înregistrările continuă să scadă.

IMM România propune un sistem progresiv: capital social de 1 leu la înființare, 5.000 de lei la cifra de afaceri de 300.000 lei/an și 8.000 de lei la depășirea a 500.000 lei/an, pentru a susține antreprenorii fără a introduce noi poveri birocratice.

Alte știri