„Împreună împotriva drogurilor și a violenței”, proiect derulat de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor

Polițiștii de la prevenire din Bihor au organizat întâlniri interactive, în spații informale, în care adolescenții au aflat, de la specialiști, cum să prevină consumul de droguri.

În cursul anului 2024, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Bihor au desfășurat o serie de activități în cadrul proiectului „Împreună împotriva drogurilor și a violenței”, proiect derulat de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor și al Fundației Comunitare Oradea.

Astfel, polițiștii de la prevenire au organizat întâlniri educative cu elevii, în cadrul unităților de învățământ din municipiul Oradea, pe teme legate de prevenirea consumului de droguri și de prevenire a violenței.

De asemenea, sub genericul „Fără bariere, despre droguri – un dialog interactiv cu tinerii”, polițiștii de la prevenire au organizat o serie de întâlniri interactive, destinate adolescenților în afara unităților școlare, în spații informale. În cadrul întâlnirilor infomale, tinerii au avut ocazia ca, în timp ce serveau răcoritoare sau prăjituri, într-o atmosferă destinsă, să interacționeze cu polițiștii de la prevenire și invitații acestora.

Pentru a oferi tinerilor informații corecte și relevante, care contribuie la dezvoltarea unor abilități de viață sănătoase și să promoveze alternative pozitive la consumul de substanțe psihoactive, polițiștii au invitat la întâlnirile informale cu adolescenții, polițiști de la crimă organizată, specializați în lupta antidrog, medici, psihologi, foști consumatori de droguri.

În cadrul acestor întâlniri, polițiștii de la prevenire au interacționat cu adolescenții, cărora le-au prezentat consecințele legale ale consumului de droguri, precum și influența anturajului și grupului de prieteni, identificate de tineri ca fiind printre principalii factori care determină consumul de droguri, pe fondul dorinței de a fi acceptați.

Totodată, la fiecare întâlnire, o persoană privată de libertate, din cadrul Penitenciarului Oradea, fostă consumatoare de droguri, a împărtășit tinerilor din experiențele personale legate de consumul de droguri, oferind astfel o perspectivă autentică și emoționantă asupra consecințelor acestui fenomen.

În cadrul uneia dintre întâlniri, un medic specializat în adicții a ținut o prezentare detaliată despre riscurile asociate cu dezvoltarea dependenței de droguri. Acesta a discutat pe larg despre efectele nocive ale consumului de droguri asupra sănătății fizice și mentale, subliniind consecințele grave pe termen lung. De asemenea, a explicat impactul profund pe care drogurile îl pot avea asupra organismului uman, evidențiind degradarea graduală și ireversibilă a funcțiilor vitale și calității vieții.

De asemenea, în cadrul uneia dintre întâlnirile cu adolescenții, un polițist antidrog de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Oradea a ținut o prezentare informativă. Acesta le-a vorbit tinerilor despre consecințele legale severe ale consumului și traficului de droguri, evidențiind riscurile de a se confrunta cu procese juridice, cazier judiciar și sancțiuni penale. Polițistul a subliniat importanța conștientizării legislației în vigoare și a respectării legilor, pentru a evita implicarea în activități ilegale care le-ar putea compromite viitorul.

În activitățile preventive au fost implicați și alți reprezentanți ai Grupului de Lucru Insterinstituțional pentru prevenirea consumului de droguri în județul Bihor, care activează sub coordonarea Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Astfel, au fost implicați reprezentanți ai  Penitenciarului Oradea, reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, precum și ai Direcției de Sănătate Publică Bihor.

Polițiștii de la prevenire, alături de partenerii lor, vor continua activitățile pentru prevenirea consumului de droguri pe parcursul întregului an, pentru a informa, sensibiliza și proteja tinerii, oferindu-le instrumentele necesare pentru a face alegeri responsabile și pentru a evita capcanele consumului de droguri.

Distribuie informația
Alte știri
post-image
Stiri

𝐄𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐉𝐚𝐧𝐝𝐚𝐫𝐦𝐞𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐁𝐢𝐡𝐨𝐫 𝐩𝐞 𝐩𝐨𝐝𝐢𝐮𝐦 𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐞𝐥𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢ți𝐢 𝐭𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐞 “𝑩𝒍𝒖𝒆 𝑾𝒂𝒓𝒓𝒊𝒐𝒓𝒔”

Competiția 𝐁𝐥𝐮𝐞 𝐖𝐚𝐫𝐫𝐢𝐨𝐫𝐬 – 𝐀𝐬𝐚𝐥𝐭𝐮𝐥, ediția a VI-a, s-a desfășurat în perioada 15-18 octombrie 2024, la 𝐂𝐏𝐏𝐂𝐉 𝐎𝐜𝐡𝐢𝐮𝐫𝐢, reunind un număr de 𝟐𝟑 de echipe din cadrul structurilor de...