În Bihor au debutat ceremoniile de constituire ale consiliilor locale

În prezența Prefectului Marcel Dragoș, respectiv a reprezentanților desemnați de acesta, a debutat la finalul săptămânii trecute desfășurarea ceremoniilor de constituire și de depunere a jurământului pentru primari, consilieri locali, consilieri județeni și Președintele Consiliului Județean Bihor.

Potrivit Codului Administrativ, etapa de constituiri și depunere a jurământului are loc după validarea mandatelor de către instanțele judecătorești, noii aleși locali urmând astfel să își înceapă activitatea.

Conform planificărilor Instituției Prefectului – Județul Bihor, în 30 de zile de la data de referință, care în acest mandat se raporteaza la ziua de 27 septembrie, data alegerilor locale din 2020, toți cei 101 primari ai județului Bihor vor depunde jurământul, urmând ca toate consiliile locale și consiliul județean să fie constituite până în prima săptămână din luna noiembrie a.c.

Colaborarea instituțională dintre Instituția Prefectului, secretarii generali ai unităților admnistrativ teritoriale și instanțele judecătorești asigură o organizare eficientă, precum și respectarea termenelor și prevederilor legale, esențiale pentru a asigura continuitatea administrării performante la nivelul județului Bihor.

Distribuie informația
Alte știri