Incendiu cu final tragic în cartierul Nufărul. O femeie și-a pierdut viața

Foto: arhiva

Pompierii militari au fost alertați în jurul orei 13:40 că într-un apartament, situat la parterul unui bloc de pe strada Bumbacului, a izbucnit un incendiu. La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului 1 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, dar și un echipaj Terapie Intensivă Mobilă Smurd.

Se pare că vecinii – care se autoevacuaseră din celelalte apartamente ale imobilului – au încercat să intre în locuința care ardea știind că acolo se mai află cineva. Doar că încercările nu au fost încununate cu succes din cauza fumului dens. Pompierii au descoperit în interior trupul carbonizat al unei femei de 57 de ani.

Deocamdată nu se cunosc exact circumstanţele producerii incendiului, acest fapt urmând să fie stabilit în urma anchetei poliţiei şi a pompierilor.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds