Luni, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 08.30, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, care sesiza izbucnirea unui incendiu la o locuință situată pe strada Avram Iancu din Tinca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat operativ la adresa indicată de apelant, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii Tinca, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat.
Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au procedat la localizarea și lichidarea focarelor, respectiv la evacuarea unei butelii de gaz din camera afectată de incendiu, prevenind producerea unei deflagrații și reușind să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte camere ale locuinței.
Pagubele înregistrate în urma evenimentului au constat în două uși, un televizor și corpuri de mobilier. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă.