Incendiu la o locuință din Oradea / Atenție la lumânări!

În după-amiaza zilei de duminică, 16 iunie a.c., pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit, cel mai probabil din cauza unei lumânări, la o casă de pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea din municipiul Oradea.

Sesizarea privind producerea evenimentului a fost primită în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 17.00, la adresa indicată de apelant fiind mobilizate cu operativitate, două echipaje de stingere din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și echipajul de pompieri paramedici al Detașamentului 2 Oradea.

În urma efectuării recunoașterii, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifestau violent și generalizat la bucătăria casei, existând riscul extinderii acestora la celelalte încăperi și la locuința lipită de cea afectată de incendiu. Pompierii militari mobilizați la fața locului au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, timp de aproximativ 45 de minute, reușind să împiedice propagarea acestuia.

În urma evenimentului, au ars trei aparate electrocasnice și mobilierul din bucătărie.

Din fericire, nu au existat persoane rănite, iar echipajele de pompieri au reușit să salveze alte patru încăperi și locuința lipită de cea afectată de flăcări.

Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.

Distribuie informația
Alte știri