Incendiu la un bloc de pe strada Piața Nucetului din Oradea

Foto: arhiva

Pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 2 al unui bloc din Cartierul Prima, de pe strada Piața Nucetului din municipiu.

În urma sesizării primite prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul ISU BH, în jurul orei 17.20, la adresa indicată s-au deplasat de urgență, patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale de stingere și o autospecială de lucru la înălțime și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

La ora 17.50, incendiul, care se manifesta la bucătăria apartamentului, a fost localizat, împiedicându-se astfel propagarea acestuia la întreaga locuință și la apartamentele învecinate, iar la ora 18.00 au fost stinse ultimele focare. Echipajele de pompieri acționează în aceste momente, pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului și stabilirea împrejurărilor determinante ale acestuia.

Până la sosirea forțelor de intervenție, din imobil s-au autoevacuat 20 de persoane, alte 5 fiind ulterior evacuate de pompieri.

Nu s-au înregistrat persoane rănite.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢ș-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 ș𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮ș

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...