Incendiu violent la o casă în Oradea

foto/ arhiva

În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 22 martie a.c., în jurul orei 00.45, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Apelor din municipiul Oradea.

Pentru gestionarea evenimentului semnalat, au fost mobilizate operativ, 4 echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială tip Abroll și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și un echipaj al Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de lucru la înălțime.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau generalizat acoperișul și mansarda locuinței.

Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ o oră, reușind să salveze din calea flăcărilor, parterul locuinței, în care erau depozitate circa 10 motociclete și scule de sonorizare pentru evenimente.

După stingerea incendiului echipajele au continuat să acționeze la fața locului, pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până după ora 04.00.

Cercetările au indicat drept cauză probabilă a incendiului, fumatul. Flăcările au afectat în întregime, acoperișul și camerele de la mansarda locuinței.

Alte știri