Pompierii militari bihoreni au acționat multe ore pentru stingerea unui incendiu produs la o hală situată în localitatea Săud, comuna Buntești. Evenimentuĺ a fost sesizat la ora 20.25, de un apelant al numărului unic 112, care preciza că arde o hală de reparații tractoare.
La fața locului au fost mobilizați cu operativitate, pompierii Stației Ștei, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă si cu ambulanța SMURD a subunității, precum și pompierii Secției Beiuș, cu o autospecială de intervenție.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, arderea se manifesta deosebit de violent în interiorul halei de metal, pe o suprafață de circa 700 metri.
Echipajele de pompieri au reușit să localizeze incendiul în aproximativ 35 de minute de la primirea apelului, împiedicând astfel propagarea flăcărilor la aproximativ 20 de utilaje agricole aflate în curtea societății comerciale.
Pompierii paramedici au acordat îngrijirile necesare unei persoane care a suferit arsuri minore la nivelul gleznelor, aceasta refuzând transportul la spital.
Din informațiile obținute de colegi după sosirea la fața locului, hala adăpostește un atelier de reparații utilaje agricole și un atelier de tâmplărie.