Încep înscrierile la Evaluarea Națională 2023. Calendarul probelor ar putea fi afectat de greva din Educație

Marți, 6 iunie, încep înscrierile la Evaluarea Națională 2023 pentru elevii de clasa a VIII-a. Teoretic, probele urmează să se desfășoare în perioada 19-22 iunie, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial, însă este posibilă refacerea acestuia, din cauza grevei profesorilor, așa cum s-a întâmplat în cazul examenelor de Evaluare Națională pentru clasa a VI-a.

Potrivit calendarului publicat în Monitorul oficial, înscrierile la Evaluarea Națională 2023 încep marți, 6 iunie, și se vor încheia vineri, 9 iunie. Înscrierea candidaților se face automat de către secretariatele școlilor.

Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular pot să susțină examenul fără nicio taxă.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri