Încep probele de competențe pentru Bacalaureat 2025!

Foto: shutterstock

Luni, 27 ianuarie, debutează probele de competențe pentru examenul național de Bacalaureat, susținute în premieră în timpul anului școlar.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației:

27-29 ianuarie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

29-31 ianuarie: Evaluarea competențelor lingvistice în limba maternă (pentru elevii care au studiat această disciplină).

3-5 februarie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă străină.

5-7 februarie: Evaluarea competențelor digitale.

Toate probele se desfășoară în unitățile de învățământ unde sunt înscriși elevii de clasa a XII-a.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bihor, anul acesta, 2.949 de candidați s-au înscris la examenul de Bacalaureat.

Elevii care beneficiază de burse de studiu în străinătate și nu pot participa la aceste probe în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, vor avea o sesiune specială între 30 mai și 4 iunie 2025.

La probele de competențe, elevii nu primesc note, ci doar o evaluare a gradului de cunoaștere, promovarea fiind asigurată prin simpla prezență.

Probele scrise ale Bacalaureatului vor începe pe 10 iunie 2025.

Distribuie informația
Alte știri