La solicitarea constructorului, se vor inchide partial unele artere din centrul oraşului, pentru lucrările care se derulează în prezent la reabilitarea sistemului de termoficare.
Incepand de luni, 5 septembrie, până în 11 septembrie inclusiv, strada Sucevei, tronsonul de la intersecţia cu Mihai Viteazul până la Titu Maiorescu respectiv N.Olahus, se închide pe o bandă, urmând să fie montat semafor şi să se circule pe dublu sens în condiţii de semaforizare.
Si tot de luni până în 15 octombrie, strada Mihai Viteazul devine cu sens unic pe tronsonul de la intersecţia cu Sucevei până la Traian Moşoiu, respectiv Parcul 1 Decembrie.