Incepând de luni, 11 Septembrie 2017 mijloacele de transport în comun vor circula conform graficelor de zile lucrătoare cu şcoală.
Tot începând din 11 Septembrie, pe linia 14 de autobuz unele curse în intervalul orelor de vârf vor fi prelungite până la staţia Macon pentru a răspunde solicitărilor angajaţilor unităţilor economice din zona str. Uzinelor, linia 24 urmând să fie desfiinţată începând cu aceeaşi dată.
Staţia Sinagoga Ortodoxă, de pe str. Mihai Viteazul, va fi din nou operaţională pentru liniile 13,15 şi 16 pe sensul de mers dinspre str. M. Kogălniceanu către Centrul Civic, începând de la aceeaşi dată.
Provizoriu, în perioada 11 Septembrie – 13 Octombrie 2017, pentru a veni în sprijinul călătorilor care solicită eliberarea de carduri noi de călătorie, se modifică programul de funcţionare al punctelor de preluarea a datelor după cum urmează:
– Orăşelul Copiilor va fi deschis de Marţi până Vineri între orele 9.00 şi 19.00, Sâmbăta, între orele 10.00 şi 14.00. Duminică şi Luni punctual va fi închis.
– Departamentul Comercial OTL (intrarea în depoul Salca) va fi deschis de Luni până Vineri între orele 7.00 şi 19.00, iar Sâmbăta între orele 10.00 şi 14.00