Incepe stagiunea la Teatrul Maghiar. Premierele lunii septembrie. COMUNICAT

stagiunea 2016-2017 a Teatrului Szigligeti din Oradea debutează cu trei premiere.

În data 9 septembrie, în Sala Arcadia, are loc premiera spectacolului „Rățușca cea urâtă”: „Rățușca cea urâtă este poate cea mai cunoscută creație a lui Andersen, care prezintă povestea unei metamorfoze pe cât de miraculoase atât de cotidiene. Noi înșine suntem rățuști care, prin căutarea locului potrivit, ajungem să devenim lebede fermecătoare. În acest parcurs al cunoașterii de sine ne ajută jocul, muzica, teatrul” – spune regizoarea piesei, Tünde Tóth.

Ansamblul de Dans Nagyvárad pregătește spectacolul de teatru-dans intitulat „Scorpii”. Inspirat, pe de o parte, din comedia shakespeariană „Îmblânzirea scorpiei”, pe de altă parte de basmele populare, spectacolul prezintă arhetipul femeii neastâmpărate în relația sa cu o lume dominată de bărbați, reflectând totodată, cu umor, războiul mereu schimbător al sexelor. Premiera va avea loc în data de 16 septembrie în Studioul Szigligeti (str. Moscovei nr.8, curtea Palatului Sonnenfeld).

După avanpremiera în stagiunea de vară a spectacolului, Trupa Szigligeti deschide stagiunea cu piesa contemporană „Floare de mină”. Seria „minei” prezintă comunitatea unei regiuni izolate din secuime, dramaturgul Csaba Székely adoptând o viziune din care nu lipseşte, pe de o parte, ironia şi umorul, pe de altă parte tragicul fenomenelor sociale întâmpinate în zona respectivă.

Bilete pot fi achiziționate de la agenția de bilete a teatrului, deschisă de marți până vineri între orele 11-17, sau online, pe www.biletmaster.ro.

Teatrul Szigligeti oferă posibilitatea achiziționării unor abonamente libere (ziua spectacolului și locul în sală la alegere), după cum urmează:

TIMP LIBER Preț: 50 lei Valabil pentru patru spectacole ale trupelor Teatrului Szigligeti jucate în sala mare.

STUDIO Preț: 40 lei Valabil pentru 4 spectacole în format studio.

FESTIVAL Preț: 40 lei Valabil pentru 3 spectacole invitate sau 3 spectacole în cadrul festivalelor găzduite de teatrul nostru.

Distribuie informația
Alte știri