Echipajele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, care au fost dislocate pentru a fi prezente la evenimentul de 1 Iunie organizat în Cetatea Oradea, au intervenit prompt pentru salvarea a 6 copii, între 3 și 7 ani, care se aflau pe un tobogan gonflabil în momentul în care o rafală puternică de vânt l-a răsturnat.
De asemenea, la fața locului au ajuns cu operativitate și echipajul de prim ajutor al Detașamentului 2 de Pompieri Oradea și echipajul de Terapie Intensivă al SMURD Bihor.
Copiii au primit îngrijiri la fața locului, iar în urma evaluărilor medicale, 3 dintre aceștia au fost transportați la spital. De asemenea, o persoană adultă de sex feminin a fost și ea rănită ușor, aceasta refuzând transportul la spital.