O infirmieră de 45 de ani, din comuna Bratca, a fost reținută de polițiștii bihoreni pentru purtare abuzivă și loviri sau alte violențe, după ce ar fi agresat o tânără internată într-un centru de recuperare pentru persoane cu dizabilități.
Potrivit anchetei, incidentul s-a produs în 2 noiembrie, în curtea centrului unde femeia își desfășura activitatea. Aceasta ar fi lovit tânăra de 20 de ani cu o nuia, iar un alt beneficiar al centrului, un bărbat de 36 de ani, ar fi lovit-o cu piciorul.
Victima a suferit leziuni care necesită 2–3 zile de îngrijiri medicale.
În urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea infirmierei pentru 24 de ore, aceasta urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd pentru luarea măsurilor legale.
Bărbatul implicat în agresiune urmează să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă avea discernământ la momentul faptei.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la finalizarea anchetei.
            
        
                                    