Informare, prevenție şi responsabilitate – educǎm pentru a proteja

„Nimeni nu are dreptul să te vândă. Nici tu nu ai voie să te lași vândut.”

adaptare după Declarația Universală a Drepturilor Omului

Lumea în care trăim nu oferă întotdeauna un mediu sigur, nici pentru copii, nici pentru adulți. Pentru a preveni pericole precum traficul de persoane, este esențial să construim un cadru protejat, în care copiii să se simtă în siguranță, să beneficieze de informație corectă și să fie încurajați să dezvolte încredere, spirit critic și vigilență față de riscurile ascunse din jurul lor.

Traficul de persoane este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului și reprezintă o formă modernă de sclavie. Acest fenomen afecteazǎ oameni de pretutindeni, având consecințe devastatoare asupra victimelor- fizic, emoțional și psihologic. Dincolo de statistici și campanii, prevenirea traficului începe cu educația: cu informarea corectă, cu dezvoltarea spiritului critic și a capacității de a recunoaște pericolul.

În acest context, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea s-a alăturat efortului național de conștientizare și prevenire a traficului de persoane, implicând elevii într-un proiect educațional de amploare, desfășurat între noiembrie 2024 și mai 2025. “Proiectul Naţional de Informare şi Prevenire a traficului de persoane”, desfășurat sub egida Patriarhiei Române și implementat de Federația Filantropia, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Caritate Creștin Ortodoxă (IOCC) din România, s-a derulat în cadrul orelor de Consiliere și Orientare, fiind coordonat de doamnele profesoare Camelia Chiș și Paula Roiti. Beneficiarii direcți au fost elevii claselor IX A și IX B, care au fost implicați activ în toate etapele desfășurării acestuia.

Pe parcursul activităților, elevii au conștientizat pericolul real al traficului de persoane, un fenomen cu impact global, au învățat cum să recunoască semnele specifice, cum să se protejeze și ce măsuri să ia în cazul în care ei sau alte persoane se află în pericol. 

Activitatea de diseminare s-a realizat mai întâi în rândul elevilor de clasa a V-a, care au discutat cu colegii lor mai mari despre semnele traficului de persoane, comportamentele neobişnuite venite din rândul cunoscuților şi necunoscuților, dar şi metodele de prevenire ale traficului de persoane.

Luni, 26 mai 2025, elevii claselor a IX-a din liceul nostru au organizat evenimentul final al proiectului, cu scopul de a le împărtăși colegilor măsurile concrete care pot fi luate pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane. În cadrul activitǎții, elevii şi-au dovedit creativitatea prin realizarea unui film de scurtmetraj şi a unui dialog cu mesaj social. De asemenea, momentele artistice nu au lipsit, deoarece elevii şi-au expus creațiile (desene, colaje) care au transmis un mesaj puternic publicului prezent. Melodia “Stand up”,  interpretatǎ în cadrul evenimentului a subliniat nevoia de a gestiona cu tenacitate posibile situații pe care le putem întâlni în jurul nostru. Prezentarea PPT s-a dorit a fi un suport teoretic pentru activitatea practicǎ pe care organizatorii au propus-o celor din public. Împǎrțiți în echipe mixte, elevii au avut un studiu de caz despre o persoanǎ dispǎrutǎ, trebuind sǎ urmeze firul indiciilor (mesaje, mǎrturii, lista apelurilor şi locațiile în care a fost vǎzutǎ victima),  pentru a identifica persoana responsabilǎ pentru dispariția fetei.

Evenimentul s-a bucurat de prezența unor invitați speciali: doamna expert Claudia Preduț și doamna Alexandra Mararu, manager de proiect din partea IOCC România, precum și părintele Laurențiu Lazăr, președinte al Asociației Filantropia Oradea, care au felicitat elevii și cadrele didactice pentr u implicarea, creativitatea și seriozitatea cu care au abordat această temă de actualitate.

Putem concluziona spunând cǎ primul pas în prevenție îl constituie informarea. Când eşti informat, poți preveni acest fenomen larg rǎspândit. Activitatea s-a încheiat cu promisiunea cǎ mesajul evenimentului va ajunge  la cât mai mulți elevi din medii vulnerabile. Feedback-ul elevilor organizatori a fost unul pozitiv, aceştia apreciind utilitatea evenimentului şi nevoia de informare asupra acestui subiect.

Prof. Paula – Teodora Roiti

 

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri