Înscrieri la creșele din Oradea pentru anul școlar 2025–2026: criteriul principal este vârsta copilului

Direcția de Asistență Socială Oradea anunță că, în perioada 26 mai – 13 iunie 2025, are loc sesiunea de înscriere la creșă pentru copiii nou veniți, în anul școlar 2025–2026. Admiterea se face în ordinea descrescătoare a vârstei copilului, conform reglementărilor Ministerului Educației.

În caz de egalitate, vor fi aplicate criterii de departajare precum: domiciliul sau locul de muncă în apropierea creșei, părinți angajați sau în activitate, situația de familie monoparentală, numărul de copii aflați în întreținere, sau statutul socio-profesional al părinților (șomaj, handicap, pensie etc.).

Părinții trebuie să facă dovada angajării sau a reîntoarcerii la muncă până la începerea anului școlar. Prioritate au familiile în care ambii părinți lucrează.

Alte știri