Instituția Prefectului Bihor cere populației să respecte măsurile preventive pentru evitarea incendiilor de pădure

În această perioadă, în contextul temperaturilor ridicate ce se încadrează în general între 33 și 42 de grade, precum și a cantităților reduse de precipitații, crește riscul declanșării de incendii de vegetație pe terenurile agricole, pădurile și plantațiile din fondul forestier național. Vă rugăm să respectați următoarele măsuri preventive:

· nu utilizați focul deschis pentru curățarea de vegetație a pajiștilor și a terenurilor agricole de pe care s-au recoltat cerealele, întrucât aceasta constituie la acest moment combustibil deosebit de inflamabil, iar incendiul astfel produs ar putea scăpa ușor de sub control;

· nu folosiți grătarele la marginea fondului forestier în aceste condiții meteorologice, pentru a evita declanșarea incendiilor de vegetație;

· dacă recoltați fructele de pădure și ciupercile, nu folosiți focul deschis în fondul forestier.

🌳 Direcția Silvică Bihor a transmis ocoalelor silvice din subordine o serie de măsuri ce se impun pentru prevenirea și stingerea incendiilor de pădure și este asigurată prezența continuă a personalului silvic de teren în zonele cu risc ridicat de incendii.

Distribuie informația
Alte știri