Întâlnire de lucru la bazinul didactic de înot din Săcueni

Joi, 22 iulie, a avut loc o întâlnire de lucru la bazinul didactic de înot de la Săcueni, primul proiect finalizat și recepționat la sfârșitul lunii aprilie. La discuții au participat vicepreședintele Consiliului Județean, Călin Gal, directorul Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor, Vitalyos Barna, primarii din cele șapte orașe unde sunt realizate bazinele de înot, constructorii și proiectantul.

În cadrul întâlnirii a fost analizat stadiul lucrărilor din Beiuș, Ștei, Salonta, Marghita și Valea lui Mihai, care ar urma să fie finalizate în această toamnă, la finalul lunii septembrie.

Scopul întâlnirii a fost acela de a discuta cu toți factorii implicați ce probleme întâmpină și de a căuta soluții pentru a putea finaliza cât mai repede lucrările, dat fiind faptul că au fost deja întârzieri în execuția acestor investiții. În prima parte a întâlnirii am făcut împreună o vizită a bazinului de la Săcueni, de la camera tehnică până la zona de agrement, pentru a vedea cu toții cum arată un proiect finalizat. Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți pentru implicare”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Orașele Săcueni, Beiuș, Ștei, Marghita, Salonta și Valea lui Mihai vor avea câte un complex cu două bazine de înot didactice, de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. În Nucet va fi construit un singur bazin, de tip semi-olimpic, cu dimensiunea 25 m x 12,5 m. Bugetul alocat pentru întreaga investiție este de 35,7 milioane de lei. Cu excepția orașului Salonta, unde constructorul este SC Davinci SRL, în celelalte localități este responsabilă de lucrări firma Costa Voc Impex SRL. 

Distribuie informația
Alte știri