Întâlnire oficială între șefii Poliției de Frontieră din România și Ungaria. Vezi ce s-a hotărât

La Punctul de Trecere a Frontierei Artand – Borş, vineri, 8 iunie, s-a desfăşurat întâlnirea şefilor autorităţilor cu atribuţii la frontieră din România şi Ungaria.

Delegaţia Poliţiei de Frontieră Române a fost condusă de chestorul general de poliţie Ioan Buda, inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, iar delegaţia Ungariei de către generalul maior de poliţie dr. Halmosi Zsolt, adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Ungare.

Cu ocazia întrevederii, au fost dezbătute probleme actuale înregistrate la frontiera comună, respectiv aspecte ce vizează desfăşurarea traficului prin punctele de trecere de la frontiera româno-ungară şi au fost identificate soluții concrete care să atingă obiectivele celor două state și care să ducă la fluidizarea traficului de călători şi mijloace de transport internaţional.

Luând în considerare necesitatea degrevării traficului mijloacelor de mare tonaj prin punctele de frontiera deschise la graniţa comună, ţinând cont de interesele economice şi sociale ale celor două ţări, s-a convenit deschiderea ocazională a unui punct de trecere între localităţile Santăul Mare (România-Bihor) şi Nagykereki (Ungaria), în scopul efectuării unor transporturi de materiale de construcţii, urmând ca în perioada următoare să se stabilească măsuri concrete pentru operaţionalizare.

Alte știri