Inteligența artificială, punte de colaborare între Oradea și Debrețin: start pentru un proiect transfrontalier în economie și cercetare

Sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea a găzduit marți, 15 aprilie 2025, lansarea proiectului transfrontalier RO-HU „Schimb de experiență pentru cercetare și utilizarea tehnicilor avansate de inteligență artificială în finanțe, contabilitate și administrarea afacerilor în regiunea Bihor–Hajdú-Bihar”.

Evenimentul a reunit oficiali ai celor două universități partenere – Oradea și Debrețin – alături de reprezentanți ai autorităților locale și centrale, cadre didactice, studenți și invitați din mediul economic. Printre cei prezenți s-au numărat: rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, subprefectul Emilian Pavel, prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa (coordonator de proiect) și prof. dr. Erdey Laszlo de la Universitatea din Debrețin.

Prof. Sabău-Popa a subliniat că obiectivul central este consolidarea cooperării în domeniul inteligenței artificiale aplicate în științele economice.

Rectorul Bungău a apreciat inițiativa și a subliniat importanța integrării AI în educație: „Avem nevoie de AI, dar și de instrumente pentru a o înțelege și controla. Suntem datori să punem inteligența artificială în slujba noastră, ca dascăli.”

Subprefectul Emilian Pavel a remarcat caracterul inovator al proiectului, încurajând studenții să învețe nu doar cum să folosească AI, ci și cum să-i verifice informațiile. La rândul său, reprezentantul universității din Debrețin, prof. Erdey Laszlo, a evidențiat potențialul acestui parteneriat pentru dezvoltarea profesională a studenților și cercetătorilor.

Cu un buget de aproape 200.000 de euro și o durată de 12 luni, proiectul prevede: cursuri comune despre AI aplicat în economie; workshop-uri și schimburi de experiență între universități; acces la echipamente și software de ultimă generație; o strategie comună pentru integrarea AI în economia regiunii; elaborarea unui e-book dedicat tehnicilor avansate de IA; un studiu aplicat privind disponibilitatea mediului economic din Bihor și Hajdú-Bihar de a integra inteligența artificială în procesele curente.

Prin acest demers, Universitatea din Oradea își consolidează poziția de promotor al inovării în educație și cercetare, contribuind activ la modernizarea și digitalizarea regiunii.

Alte știri