Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în parteneriat cu Municipiul Oradea, a depus spre finanțare un proiect major pentru dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacientului Critic Cardiac (USTACC). Valoarea totală a proiectului este de 5.280.547 lei, dintre care peste 5,1 milioane reprezintă fonduri nerambursabile.
Proiectul, intitulat „CARDIOLOGIE SCJU BIHOR – Investiții de tip dotare în infrastructura unităților sanitare publice care tratează pacienți cardiaci critici (USTACC)”, a fost depus prin Programul Sănătate 2021–2027, în cadrul apelului național destinat domeniilor medicale critice.
Scopul investiției este creșterea capacității de diagnosticare, tratament și monitorizare a pacienților cu afecțiuni cardiovasculare severe, prin achiziționarea de echipamente medicale performante și modernizarea spațiilor de tratament.
Printre dotările propuse se numără un sistem de monitorizare centralizată, 16 monitoare de pacient, ventilatoare de înaltă performanță, defibrilatoare, ecograf portabil, injectomate, paturi ATI electrice și un ventilator de transport, precum și alte echipamente esențiale pentru îngrijirea pacienților critici.
Totodată, proiectul prevede lucrări de amenajare, precum montarea sistemelor de ventilație adaptate și înlocuirea tâmplăriei în zonele unde vor fi amplasate noile echipamente.
Proiectul a fost inițiat de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională și vizează consolidarea sistemului de urgență cardiovasculară, într-un context în care bolile de inimă rămân principala cauză de mortalitate în România.