Modernizarea infrastructurii feroviare din Oradea a fost unul dintre subiectele centrale discutate în cadrul ședinței Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului (CMUAT) desfășurate joi, 30 ianuarie. Din cele 50 de proiecte analizate, 33 au fost dezbătute în cadrul Comisiei de Urbanism, iar 17 au fost examinate de comisia operativă.
Unul dintre cele mai importante proiecte aprobate aparține companiei WEBUILD SPA MILANO – SUCURSALA ROMÂNIA, care a primit avizul arhitectului-șef pentru o serie de investiții în zona Gării Centrale CFR Oradea și a Stației CFR Episcopia Bihor.
Proiectul prevede construirea unor linii feroviare noi, modernizarea peroanelor și dezvoltarea unor spații esențiale pentru mentenanță și electrificare. De asemenea, sunt planificate demolarea clădirilor vechi care și-au pierdut utilitatea și reabilitarea unor construcții existente.
Printre investițiile-cheie se numără: construirea unei hale de mentenanță și a unei clădiri de electrificare la Gara Centrală CFR Oradea; construirea unei cabine tehnice la Stația CFR Episcopia Bihor; amenajarea peroanelor cu pasarele, copertine și refugii moderne;
acces facil către peroane prin rampe și scări din beton armat; dotarea peroanelor cu bănci, coșuri de gunoi, stâlpi de iluminat și panouri electronice pentru ghidaj.
Prin aceste investiții, Oradea face un pas important spre modernizarea infrastructurii feroviare, asigurând condiții mai bune pentru călători și eficientizarea transportului feroviar