IPJ Bihor: Recomandări în atenția conducătorilor auto, la întoarcerea din minivacanța de Crăciun

Polițiștii rutieri bihoreni le recomandă conducătorilor auto ca, în condiţiile unui carosabil umed sau acoperit cu zăpadă, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să-şi sporească atenţia şi să adopte o manieră calmă la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului.

Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.

Echipați autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;

Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!

Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

Folosiți centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;

Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.

Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!

Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

D R U M  B U N !

Distribuie informația

Sogema face angajări. Se caută muncitori calificați și necalificați pentru croit, călcat, cusut cu mașina și cusut manual. Informații suplimentare la numerele de telefon: 0359412081 și 0773964846

Alte știri