Joi, 07 decembrie a.c., între orele 18.00 – 20.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a organizat şi desfăşurat un amplu exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace de intervenţie în teren, ce a vizat verificarea viabilităţii Planului Roşu al județului Bihor în ipoteza producerii unui eveniment la un obiectiv economic, având ca efect scurgeri de substanţe periculoase.
Conform scenariului, în data de 07 decembrie a.c., ora 18:00, în zona de desfășurare a unor procese tehnologice, din cadrul unei hale aparținând unei societăți comerciale situate pe strada Calea Borșului din Oradea s-a produs un eveniment, în urma căruia au fost afectate mai multe cuve conţinând acid clorhidric, acid sulfuric, amoniac şi alte substanţe chimice, care au fost deversate pe pardoseala halei. În urma deversării amestecului de substanţe chimice s-au degajat vapori toxici, rezultând rănirea a 5 persoane de pe locul de muncă care desfășurau activităţi în hala respectivă şi a 25 persoane dintr-o altă hală, care prezentau intoxicaţii grave şi arsuri pe membre.
Totodată, la nivelul unui motostivuitor a izbucnit un incendiu în urma blocării comenzilor acestuia, manipulantul abandonând utilajul în depozit şi părăsind incinta. Incendiul s-a extins la materialele plastice depozitate şi la celelalte substanţe chimice utilizate în procesul tehnologic, precum şi la aproximativ 100 de metri pătrați din acoperişul uneia dintre hale, întreaga zonă fiind inundată cu fum și gaze toxice.
Povestea lui Alex, copilul fără părinţi, din Hidisel, crescut de bunică. Visează la un pom de Crăciun plin cu bomboane
În scopul desfăşurării activităţii în condiţii similare intervenţiei la o astfel de situaţie de urgenţă, la locul producerii celor două evenimente au fost mobilizaţi peste 50 de pompieri militari, care au intervenit cu șapte autospeciale de de primă intervenție și comandă, de stingere, de descarcerare cu punct medical avansat, de transport personal şi victime multiple, de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (autospeciala CBRN), precum și cu 11 ambulanţe SMURD.
Echipajele de pompieri militari au desfăşurat simultan operaţiuni de căutare, evacuare şi salvare a victimelor, de localizare şi lichidare a incendiului, de decontaminare a persoanelor afectate de substanţele chimice, de acordare a primului ajutor calificat, de balizare şi iluminare a zonei pentru facilitarea intervenţiei echipajelor medicale, de transport al persoanelor rănite la ambulanţe.
În cadrul acestei complexe activităţi, care a implicat testarea Planul Roşu de intervenţie al judeţului Bihor, au fost angrenate atât echipajele de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, cât şi personalul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, forţe ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, Poliției Locale, personal din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Gărzii de Mediu – Comisariat Judeţean, Primăriei municipiului Oradea, precum și celula de urgenţă şi serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al operatorului economic implicat în exercițiu.
Principalele obiective urmărite prin desfăşurarea acestui amplu exerciţiu, coordonat de subprefectul judeţului Bihor, Ion-Iulius Delorean şi condus în teren de inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, colonel Sorin Mihai Caba, au vizat:
- Verificarea personalului privind modul de punere în aplicare a Planului roşu de intervenţie al judeţului Bihor;
- Verificarea fluxului informaţional – decizional în situaţii de urgenţă de amploare;
- Verificarea viabilităţii documentelor de conducere, a procedurilor operaţionale de acţiune pentru gestionarea unor situaţii cu grad ridicat de complexitate, precum şi testarea capacităţii de reacţie şi intervenţie;
- Verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu, identificarea problemelor şi a soluţiilor pentru îmbunătăţirea acesteia;
- Verificarea concepţiei de organizare a acţiunilor de evacuare a populaţiei, stingere a incendiului şi de evacuare a persoanelor surprinse în mediu ostil.