ISU„Crişana” desfasoara pe 28 februarie o serie de activităţi menite a celebra “Ziua Protecţiei Civile din România”

Bihorenii sunt asteptati la „Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul unităţii din Oradea (str. Avram Iancu, nr.9), cât şi la sediile tuturor subunităţilor din judeţ.

Activitățile se vor derula in intervalul orar 9-14. Se va face o prezentare a tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice ale pompierilor, urmate de exerciţii demonstrative.

Si tot in cadrul manifestarilor organizate de ISU “Crisana”, se va derula programul Şcoala Altfel: „Prețuiți viața!”, activitate structurata pe trei ateliere tematice, unde preşcolarii şi elevii vor învăţa cum să preîntâmpine anumite tipuri de situaţii de urgenţă şi modul în care se pot proteja în cazul producerii unui incendiu, unei inundaţii sau al unui cutremur. Într-un alt atelier elevii vor demonstra modul în care și-au însușit noţiunile de bază în acordarea primului ajutor, iar in cel de-al treilea școlarii se vor familiariza cu activitatea şi viaţa pompierilor militari.

Foto: crisana.ro

Distribuie informația
Alte știri