O nouă serie de 250.000 de bilete pentru Jocurile Olimpice din această vară va fi pusă în vânzare pe 17 aprilie, cu 100 de zile înainte de deschiderea competiţiei, a anunţat, miercuri, preşedintele Comitetului de organizare Paris-2024, Tony Estanguet, citat de AFP.
Până în prezent s-au vândut 7,9 milioane de bilete din totalul de 10 milioane de tichete pentru Jocurile Olimpice din capitala Franţei.
Noile bilete au fost puse în vânzare la ora 10:00, pe principiul „primul venit, primul servit”, pentru toate sporturile – inclusiv gimnastică şi înot – şi în toate categoriile de preţ, dintre care 50% sunt mai mici de 100 de euro, a spus Estanguet, în timpul unei conferinţe de presă.
Acesta a subliniat totodată că organizatorii sunt în grafic cu pregătirile, cu 100 de zile înainte de Olimpiadă. „Da, sunt critici, sunt controverse, sunt preocupări, dar rolul meu este să conduc această organizaţie. Mă bazez pe cei mai obiectivi indicatori posibili, care demonstrează că suntem pregătiţi”, a subliniat oficialul francez.