Judecătoria Beiuș a respins arestarea preotului Ciprian Mega

Preotul regizor Ciprian Mega a  fot plasat sub control judiciar de Judecatoria Beius. Procurorii cerusera arestarea preventiva intr-un dosar in care Mega este acuzat de complicitate la distrugere.

”Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş formulată în dosar nr. 91/P/2025, de arestare preventivă a inculpatului MEGA CIPRIAN ROMEO. În temeiul art. 227 alin. 2, rap. la art. 202 alin.1, 2 şi 4 lit. b şi art. 203 alin. 3 C p.p., dispun luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul MEGA CIPRIAN ROMEO, preot, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la distrugere (…) pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, a decis instanţa.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, impune inculpatului următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, Politia Municipiului Oradea – Compartimentul Supravegheri Judiciare- Oradea, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, magistraţii au respins propunerea de arestare preventivă a lui GURĂU AUREL DUMITRU, cântăreţ bisericesc, fără antecedente penale, cercetat și el pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la distrugere.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri