Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO. Funcția mai este vizată și de premierul olandez Mark Rutte. Anunţul preşedintelui Iohannis vine în anul în care ţara noastră celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianţa Tratatului Atlanticului de Nord.
Şeful statului a spus că această candidatură, pe care şi-o asumă „cu toată responsabilitatea”, este o decizie care are la bază „performanţa României, experienţa acumulată pe parcursul celor două mandate de preşedinte al României, înţelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, şi în special regiunea noastră” şi angajamentul său „ferm” faţă de valorile şi obiectivele fundamentale ale NATO.
„Îmi asum această candidatură în numele României”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
El a apreciat că „este momentul ca ţara noastră să îşi asume o şi mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euroatlantice”. Potrivit acestuia, în prezent „trăim în cele mai dificile vremuri din punctul de vedere al securităţii din ultimele decenii, dar noi, românii, ne simţim protejaţi tocmai pentru că suntem membri ai Alianţei Nord-Atlantice”.
Klaus Iohannis a apreciat că, în prezent, România este un membru respectat în NATO, la fel ca şi în Uniunea Europeană.
El a mai spus că aspiraţia României de a face parte din structurile de conducere euroatlantice este una „legitimă, a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale şi care ar putea contribui cu această experienţă la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid şi eficient unei game variate şi complexe de provocări şi ameninţări”.