La ERA Park incepe AGRO BIHOR. De la 18 canta Nicolae Furdui Iancu

ERA Park se transformă într-o super gospodărie, cu legume proaspete, cu mâncăruri tradiţionale, cu animale şi cu multe utilaje agricole! Cea de-a opta ediţie a Târgului AgroBihor se va desfăşura în perioada 2-4 septembrie, în parcarea centrului comercial, iar anul acesta va aduce, pe lângă noutăţile din domeni, şi nume consacrate pentru iubitorii de folclor.

Startul evenimentului va fi dat vineri, 2 septembrie, la ora 11. Dacă prima parte a zilei este alocată deschiderii oficiale şi vizitării standurilor, spre seară, de la ora 18, bihorenii sunt invitaţi sub cupola centrului comercial, la un concert folcloric extraordinar, cu Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de orchestra Rapsodia Bihoreană, sub îndrumarea dirijorului prof. Liviu Buţiu. Vor mai urca pe scenă interpreţii Antonela Ferche Buţiu, Maria Sidea, Voichiţa Mihoc, Dana Ionela Jurjuţ şi laureaţi ai concursului „Moştenitorii”, realizat de TVR 1, dar şi ansamblul de dansuri populare „Vetre Bihorene”.

La fel ca în anii trecuţi, vizitatorii vor putea vedea o gamă variată de maşini agricole care lucrează pământul, de la arat până recoltarea produselor, dar şi diverse tipuri de tractoare, dotate la nivelul celor mai recente cerinţe din domeniu. Iubitorii de produse tradiţionale şi mâncăruri vor avea la dispoziţie o gamă variată: legume şi fructe, miere de albine, uleiuri presate la rece, vinuri din diferite specii de struguri, cârnaţi de casă şi chiar produse de pielărie. Curioşii vor putea admira inclusiv un stand cu legume inedite, altfel colorate, ca de exemplu roşii galbene sau negre, cartofi violeţi sau dovleci ornamentali, dar şi expoziţii de cai de rasă, vaci, oi, porci sau ponei.

La eveniment sunt aşteptate să participe peste 80 de firme din domeniu, atât din vestul ţării, cât şi din Bucureşti. „Suntem mândri că, odată cu lansarea accestui târg, multe firme şi-au deschis reprezentanţe – şi sedii mari de reprezentanţe în vânzarea de utilaje – la Oradea”, a precizat inginerul Marius Ştefan, organizatorul evenimentului.

Intrarea la târgul de utilaje şi la animale costă 5 lei, însă în rest, inclusiv la concert, accesul este liber. De precizat că AgroBihor va cuprinde şi o serie de seminarii şi demonstraţii pentru fermieri.

 

Citiţi mai jos PROGRAMUL integral al Târgului AgroBihor 2016:

 

Vineri 2, septembrie

Ora 11:00 – Deschiderea oficială

Ora 12:00 – Vizitarea standurilor

Ora 14:00 – Simpozion cu tema: “Prezent şi viitor în domeniul maşinilor agricole”, prezentat de Conf. Dr. Ing. Sorin Tiberiu Bungescu

Ora 17:00  – Placinta toamnei ( galeria Carrefour)

Ora 18:00 – Concert extraordinar de folclor Nicolae Furdui Iancu, locaţia: Cupola ERA Park

 

Sambată, 3 septembrie

Ora 11:00 – Demonstraţie cu utilaje folosite în ferme, prezentată de firma FARMTECH

Ora 14:00 – Întalnirea Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor şi Lucrătorilor în Reproducţia Animalelor Bihor – Condiţii de acordare a sprijinului cuplat, locaţia: cortul organizatorului

Ora 16:00 – Întâlnirea crescătorilor de cabaline, locaţia: cortul organizatorului

Ora 17:00  – Atelier pentru copii – micii fermieri

 

Duminică, 4 septembrie

Ora 11:00 – Premierea exemplarelor de caprine, ovine, bovine şi cabaline expuse

Ora 12:00 – Simpozion cu tema: “Îmbunătăţirea competivităţii şi calităţii laptelui de oaie în zona de Vest a României”, prezentat de Prof. Dr. Ing. Ioan Padeanu, locaţia: Sala de conferinta ERA Park

Ora 14:00 – Tombola participantului

Ora 16:00 – Festivitatea de acordare a diplomelor de participare la Targul AgroBihor ediţia a VIII-a

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds