La Festivalul Medieval al Cetăţii, tirul cu arcul a făcut senzaţie

Circa 1.000 de orădeni şi turişti, într-o proporţie mai mare copii decât adulţi, au participat la atelierele interactive de tir cu arcul organizate de Clubul Sportiv Redpoint şi Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor în acest week-end, în cadrul Festivalului Medieval al Cetăţii Oradea. De altfel, tirul cu arcul a fost printre cele mai solicitate atracţii ale manifestării, numărul record de participanţi nemaiavând nevoie de explicaţii.

Nici bine n-a apucat echipa de organizatori şi voluntari ai Clubului Sportiv Redpoint Oradea să-şi instaleze logistica – panouri, arcuri şi săgeţi de antrenament – în Cetate, că doritorii de tras cu arcul se aşezaseră deja la coadă, ba încă pe trei rânduri. „Chiar din prima zi, în numai cinci ore cât am stat vineri, pe la standul nostru au trecut peste 200 de persoane, iar sâmbătă şi duminică numărul acestora a explodat parcă, crescând la 360 respectiv 400 într-o zi. Am avut noroc şi de vreme bună, ce-i drept. Cred că am depăşit recordul de participare de anul trecut”, mărturiseşte Alin Mureşan, multiplu campion şi unul dintre organizatori.

Cel mai mult, arcurile şi săgeţile au plăcut copiilor şi celor tineri, dar adulţii au fost şi ei cuceriţi de trasul la ţintă: „Este exact ce-mi doream ! Visez de mult să trag cu arcul, dar până acum n-am avut ocazia”, ne dezvăluie Andrei, un băiat venit tocmai din Bucureşti împreună cu părinţii. „Ne-a plăcut foarte mult acest aspect al cetăţii, trasul cu arcul, pe lângă sutele de cavaleri şi domniţe care formează o atracţie ei înşişi. Cred că sunt mai multe echipe, sau cluburi, deoarece am fost trataţi destul de prost la un alt atelier de tras cu arcul, mai că nu ne-au alungat cu atitudinea lor, dar aici la Redpoint am simţit şi o dragoste specială pentru această activitate”, spune şi Maria, care a venit la Cetate împreună cu familia.

Clubul Sportiv „Redpoint” Oradea, care împlineşte anul acesta zece ani de activitate, este singurul din Bihor axat pe performanţă în tirul cu arcul. În luna octombrie a acestui an, arcaşii orădeni vor organiza Cupa Cetăţii la tir cu arcul, competiţie ce se va desfăşura în parcul Cetăţii.

Mircea Stroe

Distribuie informația
Alte știri