Creştinii marchează la 15 august Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare.
De această zi, considerată hotarul dintre vară şi iarnă, sunt legate multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii care pot fi întâlnite şi astăzi în diverse zone ale ţării.
Se spune ca in aceasta zi de sarbatoare, orice floare culeasa de pe camp capata puteri tamaduitoare daca este pusa la o icoana cu Maica Sfanta. Mai mult, daca in preajma acestei sarbatori infloresc trandafirii, vom avea o toamna lunga si calduroasa. O alta traditie este ca barbatii nu trebuie, astazi, sa se scalde in ape curgatoare daca doresc sa aiba o soarta linistita.
In toate casele, usa de la intrare trebuie sa fie deschisa pe parcursul intregii zile. Se spune ca Fecioara Maria poate intra oricand in casele credinciosilor, pentru a le binecuvanta. In calendarul popular, de Santa Maria Mare se marcheaza trecerea de la vara la toamna, iar marinarii sarbatoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei.