Mickey Mouse, mascota companiei Disney, împlinește, pe 18 noiembrie, 90 de ani de la prima apariție într-un film de animație – “Steamboat Willie”.
Cel mai cunoscut șoricel a fost desenat de Walt Disney în tren, în timp ce călătorea de la New York spre Los Angeles. Numele Mickey l-a primit de la soția artistului, căreia i s-a părut mai potrivit decât Mortimer, așa cum voia Walt.
În anul 1932, Mickey Mouse a fost protagonistul a 14 filme, stabilind un record istoric, iar animatorul a primit un Oscar special pentru crearea îndragitului personaj. Societatea Națiunilor i-a decernat un premiu pentru faptul că Mickey apropie popoarele și culturile din toată lumea.