La solicitarea echipei CSM CSU Oradea, confruntarea cu BC Athletic Constanța se amână

foto: arhiva

CSM CSU Oradea trebuia să primească vizita echipei BC Athletic Neptun Constanța în cursul zilei de sâmbătă (26.03), însă a fost amânat la solicitarea echipei antrenate de Cristian Achim. Meciul contează pentru etapa a 26-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2021/22.

Starea generală de sănătate a mai multor componenți ai echipei nu permite acestora să-și desfășoare activitatea obișnuită de pregătire. Mai mulți sportivi au efectuat analize medicale amănunțite, constatându-se că există mai multe probleme pulmonare. Cei în cauză au primit deja tratament corespunzător diagnosticului și se află sub supraveghere medicală.

Partida cu BC Athletic Constanța se va desfășura pe data de 22 aprilie.

Alte știri