La Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Oradea s-a realizat o nouă intervenție de prelevare organe și țesuturi

Mai mulți pacienți, aflați pe listele de așteptare pentru un transplant renal sau de cornee, au primit șansa la o viață normală datorită altor oameni cu suflet mare și care au ales să le ofere această șansă!

La Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Oradea s-a realizat, în zorii acestei zile, o nouă intervenție de prelevare organe și țesuturi, fiind cea de-a 60-a la nivel național din acest an, a anunțat Agentia Nationala de Transplant

Pentru ca astăzi să vorbim de alte vieţi salvate prin transplant a fost nevoie de acceptul unei alte familii care a luat decizia grea de a fi de acord cu donarea organelor și țesuturilor rudei lor aflată în moarte cerebrală. Gestul familiei donatorului, diagnosticat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Oradea, ne demonstrează încă o dată că românii înţeleg sensul adevărat al cuvântului „a dărui”. Mulţumim cu profund respect şi recunoştinţă familiei donatorului pentru gestul făcut.

Dr. Carmen Pantiș – coordonator regional: “Generozitatea familiei donatorului şi efortul colectiv al echipei ATI şi de coordonare a spitalului bihorean, formată din Dr. Ștefan Pataki – kdp, As. Petru Cotrău – coordonator transplant, Dr. Elena Mitrașca, Dr. Larisa Varasteanu, as. Aurelia Chereji, as. Emese Szabo, as. Viviana Hodosan, au făcut posibil ca azi să spunem din nou DA pentru VIAŢĂ! Pentru intervențiile de prelevare, la Oradea au fost prezente echipele chirurgicale ale Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca, condusă de Dr. Andrei Tomuta – pentru rinichi și Institutului Clinic Fundeni , condusă de Dr. Vasile Lungu – pentru ficat, dar din motive medicale organul nu a fost eligibil pentru transplantare . Astfel, la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, #ICUTR , alți doi pacienți au primit o șansă prin transplanturile renale. Corneea va fi transplantată în cadrul Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti .

Mulțumim familiei donatorului și echipelor de medici, care au făcut posibil ca din moarte să poată fi dăruită viața!”

Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor oamenilor care înţeleg că donarea de organe şi ţesuturi este un gest suprem, precum şi echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă.

Alte știri