Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a emis o circulară prin care aduce în atenția unităților-administrativ teritoriale din zona montană a județului lansarea programului“Rabla pentru sobe” 2025, coordonat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu. Lansat ca program-pilot pentru 27 de judeţe situate în zona montană a țării, acesta își propune să încurajeze înlocuirea sobelor vechi, ineficiente și poluante, cu modele noi, moderne, care respectă standardele de mediu și eficiență
Condițiile pentru beneficiari sunt următoarele:
a) sunt persoane fizice cu domiciliul pe raza teritorială a unei unități administrative teritoriale eligibile;
b) domiciliază la adresa unde se va monta aparatul pentru încălzirea locuinţei;
c) sunt proprietari ai imobilului-construcţie care va beneficia de aparatul pentru încălzirea locuinţei care urmează a fi finanţat în cadrul programului;
d) nu deţin, dar fără a se limita la acest exemplu, imobil cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale cu mai mult de două apartamente;
e) nu sunt înregistrați cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
f) nu sunt condamnați pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
Finanţarea se acordă unui solicitant de finanţare în procent de 70% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA. Contribuţia proprie trebuie să fie în procent de minimum 30% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului și va fi suportată de către beneficiar. Totodată, în cadrul unei sesiuni de înscriere, suma maximă care poate fi acordată unei unități administrativ teritoriale este de 560.000 lei.
Localitățile eligibile din județul Bihor, cele care pot depune cererea de înscriere în Program, conform Ghidului, sunt următoarele: Aleșd, Nucet, Ștei, Vașcău, Aștileu, Aușeu, Borod, Bratca, Budureasa, Bulz, Buntești, Căbești, Cărpinet, Câmpani, Copăcel, Criștioru de Jos, Curățele, Dobrești, Drăgănești, Finiș, Lazuri de Beiuș, Lugașu de Jos, Lunca, Măgești, Pietroasa, Pomezeu, Remetea, Rieni, Roșia, Șinteu, Șoimi, Șuncuiuș, Tărcaia, Țețchea, Vadu Crișului, Vârciorog (conform art.5, lit.l – lista localităților din zona montană – județul Bihor, prevăzută în anexa nr. 2 la OMDAR nr.97/2019).
Detalii suplimentare cu privire la desfășurarea programului se regăsesc în Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 606/2025 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziţionării de aparate pentru încălzirea locuinţelor, pentru localităţile din zona montană.