Într-o lume care pare tot mai grăbită să uite sensul cuvintelor, Premiul Nobel pentru Literatură 2025 merge către un scriitor care le redă greutatea și misterul: László Krasznahorkai.
Academia Suedeză i-a acordat distincția „pentru opera sa captivantă și vizionară, care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.
Născut în 1954, în micul oraș Gyula, aproape de granița României, Krasznahorkai este considerat unul dintre ultimii mari prozatori ai Europei Centrale, un cronicar al dezordinii și al speranței. Scrisul său, spun academicienii suedezi, „se întinde de la Kafka până la Thomas Bernhard”, amestecând absurdul, grotescul și contemplația orientală într-o viziune unică, tulburătoare.
Romanul său de debut, „Satantango” (1985), a fost o revelație literară în Ungaria comunistă – o frescă sumbră a lumii rurale aflate la marginea prăbușirii, o alegorie despre destin, deznădejde și renaștere. Cartea a transformat un tânăr scriitor într-o voce care avea să cucerească cititori din întreaga lume, printr-un limbaj dens, hipnotic, aproape profetic.
Prin această alegere, Academia Suedeză recunoaște nu doar un autor, ci o viziune asupra literaturii ca formă de salvare – o literatură care, în fața sfârșitului, îndrăznește să mai caute frumusețea.
De la primul laureat, Sully Prudhomme (1901), până la cei 117 scriitori distinși de-a lungul timpului, Premiul Nobel pentru Literatură a onorat spirite care au luminat întunericul lumii prin cuvânt.
Astăzi, acea lumină poartă numele László Krasznahorkai – scriitorul care transformă apocalipsa în artă și tăcerea în revelație.
