Copiii de la Centrele de Zi, aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială Oradea, au avut parte de o activitate educativă aparte, care a depășit cadrul unei simple lecții de istorie. Ei au înțeles semnificația Micii Uniri și au celebrat curajul și spiritul unității.
În cadrul unei prezentări interactive, micuții și-au îmbogățit cunoștințele despre evenimentele istorice marcante, pe care le-au transformat într-o adevărată „horă” a înțelegerii. Au aflat despre Alexandru Ioan Cuza, despre moștenirea acestuia și despre simbolistica Horei Unirii, inclusiv versurile și linia melodică plină de însemnătate.
Pe lângă lecțiile de istorie, copiii au participat și la activități de lucru manual, dezvoltându-și creativitatea și simțul estetic. Prin aceste momente pline de bucurie, ei au înțeles că a-ți iubi și admira țara înseamnă și să trăiești cu demnitate, respectând valorile comunității din care faci parte.
„Le mulțumesc și îi felicit pe colegii de la centrele noastre de zi pentru modul în care au grijă de copiii care le frecventează și pentru tot ceea ce îi învață, insuflându-le patriotismul și dragostea pentru istoria țării noastre. Punând accent pe educație, considerăm că toți copiii pot avea parte de un viitor mai bun!”, a declarat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.
Astfel, prin activități care combină educația, creativitatea și spiritul de comunitate, copiii din Centrele de Zi Oradea cresc în respect față de istorie și față de valorile naționale.