Lichide de până la 2 litri, permise în bagajul de mână – doar în aeroporturile dotate cu noile scannere

Serviciul Român de Informaţii anunță că pasagerii vor putea transporta lichide, aerosoli și geluri (LAGs) în recipiente de până la doi litri în bagajul de mână, însă doar în aeroporturile care instalează noul model de echipament de control de securitate, recertificat la nivel european.

Ridicarea restricțiilor va deveni posibilă doar după integrarea algoritmului de detecție în echipamentele hardware și după finalizarea etapelor de testare și acceptanță conform normelor europene.

Deocamdată, regulile privind transportul LAGs rămân valabile: recipiente de maximum 100 ml, ambalate într-o pungă transparentă, resigilabilă, de maximum 1 litru. Excepții se aplică pentru substanțele utilizate în scopuri medicale sau dietetice speciale și pentru alimentele lichide destinate bebelușilor.

Noile scannere Smiths Detection Hi-Scan 6040 CTix sunt deja instalate în aproximativ 700 de aeroporturi din 21 de state UE, inclusiv în România. Fiecare aeroport care optează pentru această tehnologie va fi responsabil de informarea pasagerilor cu privire la modul de funcționare.

Alte știri