Licitația pentru cel mai dificil lot al Autostrăzii Transilvania Cluj – Oradea, deblocată de CNAIR

Foto: Asociația Pro Infrastructura, captura youtube

În mai 2023, licitația pentru lotul cu tunelul Meseș, cel mai dificil segment al Autostrăzii Transilvania Cluj – Oradea, a fost suspendată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Recent, Compania de Drumuri a deblocat licitația suspendată, iar noul termen pentru depunerea ofertelor este stabilit pentru 28 august 2023, potrivit datelor consultate de economedia.ro în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău este cel mai mare contract pe care CNAIR l-a lansat până acum în licitație – 7,5-8,8 miliarde lei și este esențial pentru legăturile cu loturile UMB Nădășelu – Poarta Sălajului (42 km), respectiv Lotul Nurol, tronsonul Nușfalău – Suplacu de Barcău (14 km) care ar urma să fie deschis la toamnă.

Considerat drept cel mai dificil lot de pe A3 Cluj – Oradea, secțiunea de 41 de km a Autostrăzii Transilvania, care include și Tunelul Meseș, avea estimat un termen de realizare de circa 6 ani. Investiția bate însă pasul pe loc după mai multe ratări de licitații și de termene.                                                    

Distribuie informația
Alte știri