Ziua liliacului carpatin este programata sâmbătă, 3 iunie 2017, de la ora 10, la Coada Lacului, pe platoul de vis-a-vis de Vila Sanda (la intersecția cu drumul către Meziad).
În prim planul sărbătorii se află elevii și natura. În timp ce elevii se vor întrece la diferite probe fizice, de îndemânare, orientare în teren sau memorie turiștii și vizitatorii au la dispoziție standuri cu mâncăruri tradiționale și produse locale. De asemena va exista și un stand cu materiale informative și de promovare turistică din Bihor organizat de Centrele de Informare și Promovare Turistică din Aleșd și Bulz. Cele mai atractive momente dedicate participanților vor fi concursul de gătit la ceaun și traseul tematic intitulat „O zi din viața unui păstrăv”. Traseul tematic conține 8 panouri informative trilingve (română, maghiară și engleză), cu legătură între ele, referitoare la păstrăv, o specie umbrelă pentru apele montane la nivel național, cu trimitere către speciile protejate din aria protejată Valea Iadului.
Peste 150 de elevi din Bihor vor participa la concursul interșcolar prilejuit de ”Ziua Liliacului Carpatin”. Evenimentul se află la a IV-a ediție și este organizat de Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius și face parte din cadrul proiectului ”Arii protejate pentru viitor” finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Agenția de Management al Destinației Bihor.
Elevii au fost au fost selectați prin intermediul unor chestionare, aplicate după prezentările și workshopurile despre biodiversitatea ariilor protejate aflate în raza localității lor natale.
Liliacul Carpatin este o specie relictă, ocrotită de lege, endemică pe Valea Iadului. Arbuștii cu frumoasele lor flori mov cresc spontan în această vale care a devenit o arie protejată de interes național, mai precis o rezervație naturală cu suprafața de aproape două hectare, situată în comunele vecine Bulz și Curățele.