Transelectrica a anunțat că Linia Electrică Aeriană 400 kV Oradea Sud – Nădab a fost pusă în funcțiune miercuri, 23 decembrie. Investiția, în valoare de 4 milioane lei, permite creșterea capacității transfrontaliere cu Ungaria la 1000 MW.

Potrivit Transelectrica, investiția a fost finalizată cu șase luni înainte de termenul contractual, lucrările fiind executate de către SC Electromontaj SA București.
„Operaționalizarea Liniei 400 kV Oradea Sud – Bekescsaba (Ungaria) reprezintă o reușită în ceea ce privește securizarea alimentării cu energie electrică în partea de nord-vest a țării, permițând astfel o dezvoltare economică sustenabilă a acestei zone, atât prin posibilitatea de racordare de noi consumatori, cât și de noi centrale de producție din surse regenerabile. Această investiție are o contribuție semnificativă la creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național, la reducerea costurilor cu managementul congestiilor de rețea și la reducerea consumului propriu tehnologic „, a declarat Cătălin Nițu, președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.
Investiția, care va asigura creșterea capacității de interconexiune a țării și va contribui la completarea Inelului de 400 kV al României, a fost reluată în vara acestui an după mai bine de 12 ani de blocaje. Astfel, lucrările au fost demarate în luna august 2020 și au constat în realizarea a 14 fundații, asamblarea și ridicarea a 15 stâlpi necesari pentru finalizarea tronsonului LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab, aflat în conservare din anul 2008, ca urmare a unor dificultăți legate în principal de procedurile de expropriere.
Proiectul Liniei Electrice Aeriene 400 kV Oradea Sud – Bekescsaba (Ungaria), o investiție totală de peste 87 de milioane de lei, a fost dat în folosință parțial începând cu anul 2008 și anume tronsonul de dublu circuit, LEA 400 kV Nădab – Bekescsaba (Ungaria) cu o lungime de 60 de kilometri, din care pe teritoriul României 22 de kilometri, simultan cu LEA 400 kV Arad – Nădab. Tronsonul LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab are o lungime totală de 72 de kilometri.