Lionel Messi, în lacrimi la conferinţa de presă de despărţire de FC Barcelona

Foto: sport.ro

Messi s-a despărțit, duminică, în lacrimi de Barcelona. Starul argentinian a susținut o conferință de presă în care și-a luat adio de la clubul alături de care a crescut. Lionel Messi a declarată îi este foarte greu să se despartă de FC Barcelona, unde şi-a trăit aproape întreaga viaţă.

“Nu eram pregătit pentru asta. Toată viaţa mea a fost aici. A trebuit să-mi conving familia că vom continua aici, că aici va fi casa noastră. Viaţa noastră a fost minunată aici. Trebuie să mă despart. Mulţumesc tuturor”, a spus Messi în lacrimi, alături de el fiind soţia sa Antonela Rocuzzo, potrivit news.ro.

La 34 de ani, Messi părăseşte FC Barcelona după 17 ani, 776 meciuri jucate şi 35 de trofee câştigate.

“Este cel mai dificil moment din cariera mea. Am trăit momente grele, înfrângeri… Dar a doua zi reveneai la antrenament, aveai şansa revanşei. Aici nu există cale de întoarcere, este ceva final. Acum începe altă poveste. Este un moment foarte dificil. Sunt foarte trist pentru că plec de la clubul pe care îl iubesc într-un moment neaşteptat. Anul trecut voiam să plec, anul acesta nu.

Am făcut tot ce am putut pentru a rămâne şi nu a fost posibil. Renunţasem la 50 la sută din salariu, apoi nu mi s-a mai cerut nimic. Ceea ce s-a spus ulterior, că mi s-a mai cerut 30 la sută, este minciună. Nu este adevărat”, a spus Messi.

Argentinianul a fost aplaudat îndelung de toţi cei prezenţi în sală, inclusiv de foştii săi colegi.

Deși starul argentinian s-a ferit să vorbească direct despre viitoare sa destinație, presa internațională scrie că acesta va merge mâine la Paris pentru a efectua vizita medicală.

Alte știri