Ilie Bolojan, președintele Senatului României, a avut luni o întâlnire cu reprezentanții companiei americane Lockheed Martin, lider mondial în industria de apărare și tehnologie aerospațială. Discuțiile au vizat o investiție strategică în Oradea, unde compania intenționează să dezvolte o fabrică de baterii de mare capacitate, pe platforma Sinteza.
Potrivit Senatului, întrevederea a abordat partajarea de tehnologie, parteneriate economice și programe de cercetare, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale. Lockheed Martin își propune să transforme proiectul din România într-un hub european pentru eficiență și securitate energetică, colaborând cu instituții de cercetare și companii locale.
Ilie Bolojan a asigurat delegația Lockheed Martin de sprijinul instituțional pentru realizarea investiției, considerată un pilon al dezvoltării economice și tehnologice a regiunii. La discuții a participat și city managerul municipiului Oradea, Mihai Jurca.
Această inițiativă consolidează poziția Oradiei pe harta investițiilor strategice și deschide noi perspective pentru dezvoltarea cercetării și inovării în România.