Sinteza Oradea (simbol bursier STZ), companie producătoare de compuşi chimici, a informat vineri piaţa de capital cu privire la semnarea în data de 27 decembrie a unui contract de finanţare pe o perioadă de cinci ani, potrivit unui raport publicat la BVB.
”Sinteza SA informează acţionarii si investitorii cu privire la faptul ca in data de 27.12.2024 a semnat un contract de finanţare. Obiectul contractului reprezintă acordarea de către Ministerul Energiei a finanţării nerambursabile din PNRR, pentru implementarea proiectului intitulat: „Înfiinţarea unei noi capacităţi de producţie, testare si reciclare a electroliţilor utilizaţi pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice”. Contractul intră în vigoare la data semnării lui, iar durata este cuprinsă între momentul intrării în vigoare şi până la finalizarea perioadei de durabilitate a proiectului, care este de 5 ani, calculată de la data punerii în funcţiune a investiţiei”, anunţă compania într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Valoarea totală a proiectului este de 309.267.174,51 lei (cu TVA), valoarea totală eligibilă este de 248.072.957,25 lei fără TVA, din care: valoarea maximă eligibilă nerambursabilă (valoare ajutor de stat solicitat) este de 124.036.478,63 lei (fără TVA); valoarea eligibilă a cheltuielilor care se acoperă din contribuţia proprie a beneficiarului este de 124.036.478,62 lei (fără TVA).
Valoarea neeligibilă a cheltuielilor care se acoperă din contribuţia proprie a beneficiarului este de 11.913.677,74 lei, iar valoarea TVA-ului este de 49.280.539,52 lei.
Sinteza SA este o companie românească cu peste 100 de ani de experienţă în industria chimică, având ca obiectiv tranziţia afacerii de la producţia de acid benzoic la energie verde.
În noiembrie, Lockheed Martin şi compania românească Sinteza S.A. au semnat miercuri o scrisoare de intenţie în vederea construcţiei la Oradea a unei fabrici de baterii GridStar Flow, cu zero emisii de carbon şi care permit obţinerea de energie durabilă şi stabilă