În perioada 23–27 iunie 2025, Primăria Municipiului Oradea, prin S.C. RER Vest S.A., va executa lucrări de toaletare și doborâre a arborilor situați în perimetrul delimitat de străzile Oneștilor – Calea Aradului – Ștefan Octavian Iosif – Bulevardul Decebal.
Se va interveni pentru doborârea arborilor uscați sau a celor aflați într-o stare fiziologică precară. Lucrările de toaletare în coronament vor urmări, în principal, reechilibrarea arborilor, îndepărtarea crengilor uscate, a celor care afectează fațadele imobilelor din vecinătate sau care obturează vizibilitatea în intersecții și asupra semnelor de circulație.
Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și sprijin și adresăm rugămintea deținătorilor de autovehicule din zona străzilor Alexandru Dimitrie Xenopol, Henri Coandă, Dimitrie Pompeiu, Petre Ispirescu, Richard Wagner ș.a. să elibereze frontul de lucru pentru a facilita intervenția echipelor.